AVIZIER ELECTRONIC

Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara se plasează printre cele mai prestigioase universități din România, conform clasamentelor SCImago Institutions Rankings

Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara își confirmă statutul de instituție de învățământ superior de prestigiu, clasându-se printre cele mai importante 33 din totalul de 93 de universități publice și private din România. Acest lucru fiind menționat de SCImago Institutions Rankings, care introduce USV Timișoara pentru prima dată în ediția 2024, cu mențiunea că acest ranking face parte din lista clasamentelor internaționale recunoscute oficial de ministerul de resort, în fundamentarea metarankigului național.

Acest ranking, este generat în urma unor analize amănunțite asupra activități a 9054 de institute și universități publice și private la nivel global (n.r. la nivel global existând aproximativ 30.000 de instituții de educație și cercetare) dar și prin evaluarea unor indicatori de calitate și clasamente universitare internaționale recunoscute.

Clasamentul SCImago Institutions Rankings, reprezintă în foarte multe situații un reper al calității în educație și cercetare, iar în mediul academic internațional reprezintă o sursă importantă de informare pentru alegerea traseului educațional.

”Bucuria mea ca rector și membru al Comunității Academice USVT este foarte mare, pentru că, prin această recunoaștere națională și totodată internațională, se poate vedea efortul depus de comunitatea academică, viziunea și consecvența în implementarea strategiei universitare prin educația centrată pe student, prin dezvoltarea cercetării aplicate, a inovării și transferului tehnologic către mediul socio-economic, definindu-ne concret ca o Universitate Antreprenorială. În același timp ne-am concentrat pe dezvoltarea relațiilor internaționale iar prezența în universitate a tinerilor din peste 30 de țări, care studiază în limba română, engleză sau franceză, a consolidat ceea ce numim în terminologia de specialitate Universitate Europeană – Universitate Internațională. În paralel cu direcțiile menționate anterior o parte din efortul colegilor mei s-a îndreptat înspre atragerea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii de educație și cercetare și totodată pentru creșterea calității vieții academice. În calitate de președinte al Alianței Timișoara Universitară nu vreau să trec peste o altă bucurie și satisfacție ce are la bază prezența tuturor celor patru universități: Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, care alcătuiesc Centrul Universitar Timișoara, în SCImago Institutions Rankings.”

Rectorul USVT

Prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu

Categorii

Calea Aradului nr.119
300645 | Timișoara | România

Paul Moldovan: (0799) 943 441
Oana Alexa : (0724) 207 515