Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara a participat în data de 10 martie 2023, la a VII- a ediție a Târgului Educational organizat de către Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara.
Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara a avut la stand toate cele 6 facultăți cu cele 29 de programe de studiu, prezentate de către cadrele didactice din fiecare facultate. La standul universității noastre elevii au avut posibilitatea să guste din produsele realizate de către studenții noștri, să experimenteze senzații noi, interesante, iar prin intermediul Realității Virtuale au descoperit aplicații de laborator și aplicații practice. Standul nostru a venit cu tehnologie modernă pentru a prezenta studiile și cercetările realizate de studenți în laboratoarele facultăților noastre. Totodată au descoperit posibilitățile multiple pe care le pot avea la USVT, universitate internațională cu parteneriate în peste 150 de țări. Prin intermediul programului Erasmus+ studenții noștri au șansa de a studia sau de a efectua un stagiu de practică în universități sau companii de prestigiu din străinătate.
“Astăzi s-a creat o punte între mediul preuniversitar și mediul universitar, unde a fost prezentată oferta educațională a celor 4 universități pentru elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”. O inițiativă extraordinară și apreciată de ambele părți, care vine în sprijinul elevilor pentru ai ajuta să-și identifice domeniile în care vor să studieze în viitor”, a precizat Conf. Univ. dr . Petru Merghes, Prorector Activități Sociale și Studentești.