AVIZIER ELECTRONIC

Conferința Clubului Fermierilor Români Regiunea Banat, USAMVB Timisoara, 29 iulie 2022

Vineri, 29 iulie 2022, începând cu ora 10,00, în Aula Magna a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, se va desfășura Conferința Clubului Fermierilor Români Regiunea Banat, cu tema ”Oportunități și riscuri pentru o agricultură românească rezilientă și performantă”.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, membri din conducerea ANIP, AFIR, APIA, fermieri, reprezentați ai mediului academic.

Temele propuse spre dezbatere vizează deciziile majore care urmează a fi adoptate prin Planul Național Strategic, riscurile și oportunitățile privind creșterea competitivității în agricultură, în contextul unui buget european diminuat și a creșterii țintelor de mediu ale UE, așa cum sunt ele precizate în Pactul Ecologic European.

De asemenea, dezbaterile vor urmări modalități de adaptare a fermelor la dezechilibrele economice, financiare și sociale generate de efectele pandemiei de COVID-19 și ale războiului din Ucraina, accesul la tehnologiile de Agricultură 4.0, precum și noi modele de afaceri sustenabile.

Conferința organizată de Clubul Fermierilor Români în regiunea Banat, creează cadrul unor discuții deschise, cu atât mai oportune cu cât ne aflăm în perioada în care se negociază programele ce vizează dezvoltarea agriculturii și direcțiile de acțiune care ar trebui adoptate în Planul Național Strategic,precum și schimbările din Politica Agricolă Comună.

Categorii

Calea Aradului nr.119
300645 | Timișoara | România

Paul Moldovan: (0799) 943 441
Oana Alexa : (0724) 207 515