Aplicația StudyinRomania, disponibilă atât pentru utilizatorii Android cât și pentru iOS, oferă informații atât pentru cei care doresc să studieze în România cât și pentru cei care sunt deja studenți în România, prin două meniuri principale:
– Vreau să studiez în România
– Sunt Student în România
Aplicația include date despre România, detalii cheie despre universitățile din România, respectiv centre universitare și oferta educațională disponibilă, procesul de admitere, burse, viză și permis de ședere, drepturile și obligațiile studenților, organizațiile studențești disponibile în universități, voluntariat sau Programul Erasmus +.
Aplicația este disponibilă în limba română și engleză.
Pentru detalii suplimentare privind această aplicație vă rugăm să vă adresați doamnei Cristina Fiț la următoarea adresă de e-mail: [email protected].